Școala Gimnazială Rădeni se află la 43 km distantă de oraşul Iaşi , în partea de nord-est a județului Iași, iar legatura se realizează pe rețeaua rutieră construită din DC 7 si DN 24.
Comuna a fost înființată în anul 1864 și atestată documentar din anul 1554, fiind o comună formată din răzeși cu moșiile despărțite prin hotare.
Satul Roscani mai apare și sub numele de Capul Dealului, Roșcanii lui Pandele și Roșcanii lui Stroescu.
Comuna făcea parte în anul 1909 din plasa Bivolari, după ce în 1904 aparținuse plasei Cârniceni.
În anul 1950, Comuna Roșcani aparținea de raionul Iași, iar în anul 1956 de raionul Vlădeni. Din anul 1968 s-a unificat cu comuna Triflești. Comunicarea cu satul Triflești fiind anevoioasă, locuitorii acestor sate au cerut reînființarea comunei Roșcani.
De la răscrucea de drumuri Pietriș la cca. 2,50 km pe partea stângă a drumului se conturează o movilă cu diametrul de 20 – 30 m și înălțimea de 1,5m. Locul se numeste La Movilă.
Pe teritoriul comunei sunt șase movile așezate pe locurile cele mai înalte, ele având un rol strategic, fiind totodată și centre geografice în jurul cărora s-au grupat comunitățile familiale ale gintelor daco-gete.
La intrarea în sat, pe partea stângă, se află biserica construită în anul 1485, în curtea căreia se aflp monumentul eroilor ridicat în anul 1938.
Descoperirile arheologice, printre care și marea așezare cucuteniana, dovedesc vechimea locuirii încă din preistorie.
Satul Roșcani este atestat documentar din anul 1772, având numele de la porecla dată proprietaresei mosiei, Roșca, sau de la dealul Rostei. În prezent, comuna este formată din doua sate: Rădeni și Roșcani.
Școala funcționează în casa boierului Gabaret Manea. Localul înconjurat de pomi fructiferi se oglindește feeric în iazurile din vale.
Construcţia noii şcoli a început în anul 2006 şi a fost finalizată în 2008. Ea conţine 5 săli mari de clasă , un hol mare şi o cancelarie . De această dată construcţia s-a realizat din prefabricate.
În această şcoală şi-au desfăşurat activitatea foarte multe cadre didactice care au educat copiii satului .Mulţi dintre aceştia şi-au continuat studiile fie la liceele/facultăţile din oraşul Iaşi sau din alte oraşe. Unii dintre ei s-au întors în sat ca specialişti (învățători, profesori ).
Între anii 2001-2007 şcoala funcţiona şi cu prima treaptă de liceu (până la clasa a X-a).
Începând cu anul şcolar 2004-2005 Școala Rădeni îşi recapătă independenţa devenind şcoală de sine stătătoare, având în subordine şi şcolile din satele Comoara şi Radeni.
2025-12-07